PRAXIS  INVENTICA

                                                                  Armă pentru şocuri electrice

     În prezent sunt cunoscute diverse tipuri de arme, de la cele cu aer comprimat până la cele care folosesc muniţie explozivă, a căror putere de lovire şi provoacă leziuni profunde, de obicei mortale, chiar şi la distanţe mari, aspect discutabil în strategia
şi  tactica defensivă  modernă. Pentru a elimina acest dezavantaj, am propus un nou tip de armă, soluţie tehnică înregistrată la OSIM prin CBI nr. 2000-00279, înainte ca societatea  americană Taser să  lanseze pistolul  cu  impulsuri  electrice. În principiu, arma  pentru  şocuri  electrice se bazează  pe dispozitive de
lovire prevăzute cu condensatoare electrice de mare capacitate, care provoacă o rănire uşoară a ţintelor vii, deoarece au masa mică şi deci inerţia redusă, însă produc şocuri electrice puternice până la pierderea cunoştinţei. Acest tip de armă poate fi utilizată în domeniul civil, pentru a anihila temporar infractorii periculoşi, dar şi în acţiunile militare, pentru a  face inoperantă forţa vie a inamicului, fără mutilări majore sau pierderi masive de vieţi omeneşti. În funcţie de tipul de armă, pot fi concepute diverse variante constructive pentru dispozitivele de lovire, a căror lansare se face pe cale explozivă, cu aer comprimat, cu CO₂ lichefiat etc.
Pentru exemplificare, se prezintă în figura de mai jos o secţiune printr-un dispozitiv de lovire care provoacă şocuri electrice, de tip cartuş cu condensator electric. Cartuşul prototip se compune din tubul 1, în care se află încărcătura explozivă 4, fiind prevăzut la partea  posterioară cu capsa de aprindere 3 şi nicovala 2, iar la partea anterioară are fixat glonţul 5, format din două părţi asamblate prin filet, care delimitează în interior incinta I, în care se află condensatorul C, ale cărui armături sunt legate la corpul metalic al glonţului, respectiv la un terminal 6, cu vârf ascuţit, izolat prin dielectricul  7  faţă de peretele canalului prin care este scos în exterior. Condensatorul C este de capacitate relativ mare, de ordinul miilor de microfarazi, pentru a stoca o sarcină electrică apreciabilă la tensiuni de ordinul sutelor sau chir a  miilor de volţi. Pentru încărcarea condensatorului C în timpul ieşirii  cartuşului pe ţeavă este necesar ca armamentul să fie prevăzut cu un mecanism care să asigure  contactul electric între condensator şi o sursă de tensiune reglabilă, ca de exemplu, un acumulator şi un multiplicator de tensiune electrică. Pentru executarea tragerii, se procedează în mod obişnuit -   se ia linia de ochire şi se acţionează mecanismul de dare a focului. Precizia de lovire a ţintei este mai bună dacă arma este prevăzută cu laser.
O metodă mai simplă de încărcare a condensatorului C, constă în montarea unui dispozitiv de inducţie electromagnetică la capătul anterior al ţevii  armamentului, deoarece la o viteză mare de ieşire a glonţului 5 tensiunea electromotoare poate căpăta valori ridicate. Aceste echipamente, precum şi alte dispozitive de comandă şi acţionare pe cale mecanică, dar şi electromagnetică sau electronică, sunt posibil de conceput la  nivelul tehnicii actuale, fără a mai intra în detalii.
Prin lovirea capsei cartuşului de către percutor se declanşează reacţia explozivă a pulberii, cu degajarea unei mari cantităţi de gaz, a cărui presiune ridicată împinge cu putere glonţul pe canalul ţevii, având practicate ghinturi pentru a-i imprima o mişcare de înşurubare în aer, care asigură prin efect giroscopic stabilitatea axei sale de rotaţie pe traiectoria balistică. Datorită masei mici, glonţul provoacă răni uşoare unor ţinte vii situate la distanţe mari, însă şocul electric provocat de descărcarea condensatorului C poate fi atât de puternic încât să ducă la pierderea cunoştinţei. Bătaia şi puterea de lovire a glonţului depind de încărcătura explozivă, tipul şi caracteristicile armei de foc. Prin utilizarea armelor cu  aer comprimat, raza de acţiune a dispozitivului de lovire poate fi redusă sub o limită admisibilă,  pentru a se evita pierderile umane.
Informez pe cei interesaţi de aplicarea ideilor novatoare din cercetarea aplicativă că pot să le pun la dispoziţie detaliile constructive pentru  o soluţie tehnică originală de armă care acţionează asupra ţintelor doar prin şocuri electrice, efectul mecanic de lovire fiind practic neglijabil. Tudor Vasile, protelisav@yahoo.com .

                                                                    Glonţ cu efect sonor

Invenţia se referă la un glonţ cu efect sonor care intră în componenţa unui sortiment de muniţe, utilizată cu precădere la armamentul din dotarea unităţilor militare, pentru avertizarea  populaţiei prin semnalizare sonoră, punerea în alertă a trupelor, corectarea tragerii, indicarea obiectivelor ţintă, influenţare psihică şi distrugerea forţei vii a inamicului.  În prezent este cunoscut cartuşul cu glonţ trasor care a sigură o bună semnalizare optică pe timpul nopţii, însă insuficientă pe timpul zilei sau în perioadele cu nebulozitate atmosferică ridicată, când efectele luminoase sunt greu de observat. 
Invenţia elimină acest dezavantaj major prin aceea că glonţul este prevăzut  cu o sursă sonoră care emite sunete la deplasarea acestuia pe traiectoria balistică.
Se dă în continuare un exemplu de realizare a invenţiei,în legătură cu figura de mai jos,care reprezintă o secţiune longitudinală prin glonţul cu efect sonor. Glonţul se compune din corpul metalic 1 în care sunt practicate canalulk, central 2 şi canalele  
laterale 3, precum şi din sursa sonoră S formată din ancia dublă 4 şi piesa de prindere 5, având canal 6 pentru accesul aerului din interior. Sursa sonoră se fixează la partea anterioară a glonţului prin introducerea forţată a piesei 5 în canalul 2 sau chiar prin asamblare filetată.  Canalele 3 sunt dispuse simetric în jurul axei de rotaţie a glonţului pentru a nu afecta stabilitatea acestuia pe traiectorie. În timpul executării tragerii după aprinderea încărcăturii de azvârlire, presiunea în canalul 2 creşte odată cu viteza glonţului, deoarece aerul din exterior pătrunde prin canalul 6, împiedicând astfel accesul prin canalele 3 a gazelor arse care scapă prin golurile dintre ghinturile ţevii. Datorită inerţiei reduse, la ieşirea din canalul ţevii, glonţul cu efect sonor poate atinge o viteză mai mare decât unul obişnuit cu aceleaşi dimensiuni care corespund sortimentului de muniţie pentru fiecare tip de armament, însă viteza scade mai rapid în cursul mişcării, datorită forţei de rezistenţă la înaintare . La deplasarea glonţului pe traiectorie, jetul de aer care intră prin canalul frontal 6 şi iese prin canalele laterale 3, face să vibreze lamelele anciei 4, având ca efect producerea de sunete cu diverse frecvenţe. Canalul central 2 joacă rolul de cavitate rezonantă în care se formează unde staţionare pentru frecvenţa fundamentală şi unele armonici ale acesteia.
O altă variantă constructivă se obţine prin înlocuirea lamelelor vibrante 4 cu piese sub formă de pană, dispuse în dreptul unor orificii laterale practicate în corpul glonţului, unde are loc destinderea şi comprimarea periodică a aerului, şi deci generarea de sunete. Datorită efectului Doppler, frecvenţa sunetelor primite de un receptor uman depinde de mărimea, direcţia şi sensul vestorului viteză care caracterizează mişcarea glonţului pe traiectorie, mai precis la apropierea acestuia creşte, iar la îndepărtarea sa se micşorează. De aceea, glonţul poate fi echipat chiar şi cu o sursă ultrasonoră, ca de exemplu, fluierul lui Galton, al lui Hartmann sau cel cu vârtej, care dau posibilitatea camuflării trăgătorului, deoarece undele emise pot fi percepute de persoanele din apropiere, dar nu sunt sesizate de persoanele situate în faţa traiectoriei. Mai mult, când viteza glonţului se apropie de viteza sunetului în aer, persoanele spre care se îndreaptă recepţionează aproape simultan undele emise sub foema unui zgomot puternic, care poate depăşi pragul senzaţiei dureroase. De asemenea, configuraţia terenului, existanţa unor clădiri sau diverse alte obstacole, contribuie prin fenomenele de reflexie, refracţie, interferenţă şi difracţie la percepţia sunetelor de către un receptor uman. Tudor Vasile, CBI nr.2000-00864.