NEW IDEAS BANK


Sub semnul creativităţii
Creativitatea reprezintă o trăsătură fundamentală a fiinţei umane care aspiră la fericirea supremă şi tinde asimptotic către perfecţiune. Cu siguranţă, viitorul apartine cercetării aplicative pusă sub semnul valorilor perene de bine, frumos si adevăr, pe această magnifică navă, numită Terra, care poartă omenirea în istorie. Dar raţiunea fără pasiune este ca o catedrală fără rezonanţă. Miracolul creaţiei trebuie trăit intens în toată complexitatea sa.

Tornada -un fenomen atmosferic cu multe necunoscute
Una din formele de manifestare violentă a naturii este tornada, termen care, la origine, provine din latinescul “tonare”. Tornadele sunt furtuni violente din categoria curenţilor de tip turbionar (vârtej, vortex) cu aspect de pâlnie
sau coloană în rotaţie rapidă, al căror diametru poate varia de la câţiva zeci de metri la circa 2 km. Pâlnia tornadei poate fi verticală sau înclinată, iar în cursul deplasării se balansează şi se răsuceşte, uneori desprinzându-se de la sol. Curentul turbionar de aer se roteşte în jurul centrului de joasă presiune cu viteze care pot depăşi 500 km/h, iar viteza de înaintare a tornadei poate atinge 110 km/h, distrugând totul în cale. O tornadă devine vizibilă datorită vaporilor de apă condensati din stratele exterioare dar şi antrenării prafului, noroiului sau a diverselor obiecte din zona de contact cu solul. Tornadele provoacă spaimă printre oameni prin efectul de surpriză şi forţa devastatoare. Fenomenul se desfăşoară atât de rapid încât avertizarea populaţiei este ineficientă. Un pas înainte în prognoza tornadelor este asigurat de radarele doppler care detectează picăturile de apă din interiorul norilor şi permit meteorologilor să studieze forma, viteza şi orientarea curenţilor de aer. Numai adăposturile rezistente la solicitări mecanice foarte mari pot asigura protecţie pentru oameni şi animale. Formaţiunile pentru situaţii de urgenţă trebuie să informeze din timp populaţia asupra măsurilor de securitate şi să acţioneze în situaţii critice conform unor planuri de intervenţie prestabilite.Dacă există condiţii favorabile, tornadele pot să apară oricând pe suprafaţa continentală, între 200 şi 600 latitudine nordică şi sudică. Pe suprafaţa continentală, SUA deţine recordul pentru numărul anual de tornade, circa 800, urmată de Australia, China, India, Rusia, Anglia, Germania şi Bangladesh. Este celebră Aleea Tornadelor (Tornado Alley), o regiune din SUA care se întinde de la Golful Texas spre nord, prin estul Dakotei de Sud.
Fenomene similare, însă de mai mică intensitate, se pot produce deasupra oceanelor, masa de aer fiind încărcată cu picături de apă aspirate de curenţii turbionari ascendenţi, aşa cum se întâmplă în apele subtropicale din Golful Mexic şi din largul coastei de sud-est a Statelor Unite. Se pare că, răspunzător pentru trombele de apă este aerul continental care se răspândeşte peste ocean, unde dă naştere la turbulenţe.
În prezent, clasificarea tornadelor se bazează pe efectele produse de acestea, deoarece măsurătorile directe ale vitezei vântului sunt dificil de realizat. Este meritul lui Theodore Fujita, profesor de meteorologie la Universitatea din Chicago, de a fi introdus scara ce îi poartă numele, în care tornadele sunt împărţite în slabe (F0,F1), puternice (F2,F3), şi violente (F4,F5). Dacă tornadele slabe nu afectează populaţia, în schimb cele de nivel F5 distruge construcţii solide, ridică în aer autovehicule, răstoarnă trenuri, smulge copacii din rădăcini şi puţine victime scapă cu viaţă, lăsând în urmă un peisaj sinistru – ca la explozia unei bombe atomice. Poate că aceste imagini dezolante i-a făcut pe unii superstiţioşi să creadă că locurile bântuite de tornade sunt blestemate, afirmaţie care denotă lipsa de pregătire ştiinţifică în domeniul fizicii atmosferei.
Norii cumulus şi cumulonimbus sunt prevestitori pentru formarea tornadelor la baza acestora ca urmare a interacţiunii maselor de aer cald şi rece. În general, tornadele apar la înaintarea unui fornt de aer rece, de presiune scăzută care dă naştere unei furtuni violente cu tunete şi fulgere, cunoscută sub numele de supercelulă (super-cell). Aerul rece şi uscat din frontul atmosferic prin interacţiune cu aerul cald şi umed din vecinătatea solului produce un curent vertical puternic care se dezvoltă rapid, capătă o mişcare de rotaţie la nivel de supercelulă , se răceşte şi împreună cu cu curentul de convecţie descendent contribuie la formarea tornadei. Mai precis, pe etape, procesul decurge astfel:
-se formează un curent de aer cald şi umed, care este împins de frontul de aer rece în interiorul norului de furtună;
-datorită vânturilor orizontale, curentul ascendent capătă la partea superioră o mişcare de rotaţie care stabilizează local futuna, transformând-o în supercelulă;
-în partea din spate a liniei de vijelie ia naştere un curent descendent de aer rece, care se răspândeşte pe suprafaţa solului cu viteze ce pot depăşi valoarea de 160 km/h;
-se formează tornada în zona dintre curentul ascendent şi cel descendent.
O supercelulă poate dura mai multe ore şi poate parcurge sute de kilometri, timp în care poate genera mai multe tornade succesive. Există şi posibilitatea ca o tornadă violentă să devină de tip multivortex, prin divizarea în mai multe vârtejuri care se rotesc în jurul turbionului mamă.
Majoritatea meteorologilor sunt de acord că această explicaţie este corectă dar insuficientă pentru a înţelege procesul complex de formare a tornadelor. Într-adevăr, pe lângă forţele datorate gradienţilor de presiune şi temperatură se manifestă forţele coulombiene şi de tip Lorentz, care au un rol important în dinamica atmosferei.
Pămîntul este, nu numai un magnet uriaş, ci şi o sferă conductoare încărcată cu sarcină negativă (circa 5.103C), care este compensată de sarcina pozitivă din atmosferă. La suprafaţa Pământului, intensitatea câmpului electric este în medie de 130V/m, însă scade progresiv cu altitudinea, astfel încât la înălţimea de 10 km devine neglijabilă. Electricitatea din atmosferă este produsă de forţele de frecare dintre cureţii de aer, de radiaţiile ionizante solare sau emise de sursele radioactive terestre, dar şi în procesul evaporării şi condesării apei sub formă de picături încărcate cu sarcină electrică pozitivă. Moleculele de apă (H2O) sunt polarizate, deoarece centrul sarcinilor eelectrice pozitive nu coincide cu centrul sarcinilor electrice negative. Această configuraţie se explică pe seama hibridizării sp3 a orbitalilor atomului de oxigen, care posedă două perechi de electroni neparticipanţi, la formarea legăturilor covalente. În stare condensată, moleculele de apă se asociază prin legături de hidrogen, datorateatracţiei dintre un atom de hidrogen (electropozitiv) şi unul de oxigen (electronegativ) de la o moleculă vecină. Spre deosebire de ploaie, precipitaţiile solide (grindină, ninsoare) transportă sarcină electrică negativă.
Există trei tipuri de nori polarizaţi: nori polar-pozitivi, polar-negativi şi tripolari. Trebuie verificat, prin măsurători directe, dacă sarcina electrică din nori este liberă sau legată, dar este posibilă şi o variantă mixtă, în care dipolii cu sarcină legată atrag sarcină liberă. În mod obişnuit, norii care produc averse de ploaie sunt încărcaţi cu sarcină electrică negativă la partea inferioară, iar la cealaltă extremitate este distribuită sarcina electrică pozitivă.
Această distribuţie a sarcinii electrice este favorabilă echilibrului dinamic, deoarece asigură o forţă electrică verticală care compensează parţial greutatea norului.
Pentru studiul mecanismului de formarte a tornadelor, este bine să amintim că o sarcină electrică q care se mişcă cu viteza v într-un câmp electric de intensitate E şi un câmp magnetic de inducţie B suferă acţiunea unei forţe rezultante F=qE+qvxB, unde primul termen corespunde forţei electrice, iar cel de-al doilea,forţei Lorentz .
Un nor cumulonimbus poate acumula la partea inferioară o cantitate mare de sarcină negativă care modifică local parametrii câmpului electric terestru şi-l poate chiar inversa. În aceste condiţii, particulele fine de apă care posedă sarcină electrică pozitivă sunt antrenate, nu numai de gradienţii de presiune şi temperatură, ci şi de forţele electrice, într-un curent ascendent care se dezvoltă rapid şi capătă o mişcare de rotaţie datorită înscrierii purtătorilor de sarcină pe traiectorii elicoidale în jurul liniilor de câmp magnetic terestru. Astfel, se poate explica formarea tornadelor anticiclonice din emisfera nordică, în care mişcarea turbionară a curenţilor de aer se face în sens invers acelor de ceasornic, dar şi a tornadelor din emisfera sudică, de tip ciclonic, în care circulaţia aerului corespunde acelor de ceasornic, mişcări care nu pot fi explicate prin acţiunea forţelor Coriolis. Această ipoteză teoretică oferă şi o soluţie practică pentru atenuarea tornadelor care pun în pericol securitatea habitatelor umane. În principiu, metoda constă în diminuarea perturbaţiilor locale ale câmpului electric terestru, fie prin provocarea unei explozii puternice la baza norului pentru a dispersa sarcinile electrice negative, fie prin realizarea unor descărcări electrice - prin canale conductoare - între puncte cu potenţiale electrice diferite din atmosferă sau de pe sol. Tehnica actuală permite construirea unei game diversificate de aparate de zbor, cu pilot automat sau telecomandate care pot transporta în interiorul supercelulelor încărcături explozive dar şi rezervoare cu electroliţi sau au ataşate conductoare metalice suficient de lungi, cu scopul de a atenua perturbaţiile locale ale câmpului electric. Există şi posibilitatea realizării de reţele conductoare foarte înalte, plane sau de tip cuşcă Faraday, amplasate pe structuri cu fundaţie adâncă şi conectate elecric la sol prin electrozi, care să colecteze sarcinile electrice din atmosferă şi să asigure protecţia faţă de tornade a spaţiului din apropiere. Se poate încerca şi acoperirea unor suprafeţe mari de sol, amplasate pe traseele tornadelor, cu straturi electroizolante suficient de groase, pentru întreruperea canalelor de scurgere a sarcinilor electrice pînă la neutralizarea reciprocă a acestora. Poate că, în perspectivă, se vor construi lasere de mare intensitate în domeniul ultraviolet, ale căror fascicule devin canale conductoare prin ionizarea moleculelor de gaz din compoziţia atmosferei. Tornadele reprezintă o provocare pentru cercetarea aplicativă şi o mare responsabilitate pentru factorii de decizie politici. Desigur, eforturile materiale şi financiare sunt considerabile, însă orice investiţie pentru îmblânzirea naturii este necesară pentru a înlătura suferinţele oamenilor, a proteja habitatele umane şi a asigura calitatea vieţii pe planeta albastră.
Tudor Vasile, 25.12. 2008.

Procedură medicală pentru prevenirea sau tratarea obezităţii
Obezitatea apare atunci când echilibrul energetic al organismului este afectat printr-un surplus de calorii peste rata de consum energetic care asigură un regim normal de activitate fizică şi mentală.
Acumularea de grăsime în celulele adipoase este determinată în principal de o alimentaţie în exces, mai ales
când este asociată cu sedentarismul, dar poate fi cauzată şi de unele medicamente (antidepresive, contraceptive, corticosteroide) sau chiar de modificări endocrine în situaţii de excepţie, precum sarcina, boala Cushing, adenomul Langerhans, sindromul adiposogenital, hipertiroidia.
Fiziologia ţesutului adipos este complexă, având un rol important în reglarea captării de acizi graşi şi trigliceride circulante, sinteza endogenă a gliceridelor plecând de la glucoză, catabolismul acizilor graşi etc. Obezitatea este o afecţiune gravă, care marchează civilizaţia modernă, fiind un factor de risc pentru diabet zaharat tip II, arteroscleroză, hipertensiune, infarct sau atac cerebral, impotenţă, gută, calculi renali. Aprecierea obezităţii se poate face prin indicele de masă corporală IMC=m/h2, unde m este masa în kilograme, iar h este înălţimea în metri. Valorile optime pentru IMC sunt în jur de 23 pentru bărbaţi şi 22 pentru femei. Dacă IMC-ul depăşeşte 25, atunci persoana în cauză suferă de obezitate.
În funcţie de distribuţia ţesutului adipos în exces, obezitatea poate poate avea consecinţe estetice negative, precum:
- siluetă tip « măr », când grăsimea este depusă cu preponderenţă în jurul taliei;
- siluetă tip « pară », când kilogramele în plus se află pe fese şi şolduri.
O primă evaluare se face prin măsurarea circumferinţei taliei şi a şoldului. Circumferinţa maximă a taliei nu trebuie să depăşească 80 cm la femei şi 94 cm la bărbaţi. Raportul talie/şold trebuie să aibă o valoare subunitară la bărbaţi şi chiar să fie mai mic de 0,8 la femei. Procentul de grăsime corporală, determinat prin absorbtiometrie(metodă folosită şi în diagnosticul osteoporozei), nu trebuie să depăşească 20% la bărbaţi şi 25% la femei.
Educaţia alimentară este o măsură eficientă de prevenire şi combatere a obezităţii dacă este înţeleasă ca o adaptare la un mod sănătos de viaţă şi nu ca o dietă restrictivă. Se poate slăbi fără a fi înfometat, servind de trei ori masa pe zi, eventual şi două gustări, însă porţiile să conţină puţine calorii, dar suficiente vitamine şi fibre(ajută la eliminarea toxinelor din organism).
Elaborarea unui program nutriţional optim este personalizată, deoarece fiecare individ este unic prin zestrea ereditară, traiectoria socio-culturală şi istoria sa medicală. Obiectivele terapiei nutriţionale se stabilesc în funcţie de excesul ponderal, existenţa unor complicaţii, sex, vârstă etc. În ultimă instanţă, scopul terapiei îl constituie aducerea şi păstrarea greutăţii corporale în limite acceptabile prin regim hipocaloric, normoprotidic, hipocaloric şi uşor hiperglucidic. Este recomandat ca aportul glucidic să fie reprezentat cu precădere de hidrocarbonate complexe, deoarece glucidele simple stimulează secreţia de insulină, ducând la hipoglicemie. Medicul nutriţionist nu trebuie să exagereze prin interzicerea unor alimente hipercalorice, ci să recomande consumul acestora în cantităţi cât mai mici. O alimentaţie sănătoasă asigură organismului nu numai principiile majore ci şi necesarul de microelemente şi vitamine prin introducerea în meniu a legumelor şi fructelor proaspete. Regimul normoproteic bogat în fibre alimentare complexe este benefic pentru sănătatea organismului. Cercetările medicale au arătat că regimurile alimentare cu continut redus de carbohidraţi (dieta Atkins, The Zone, Sugar Buster) sunt mai eficiente pe termen lung pentru slăbire decât cele conţinut caloric scăzut (800-1200 cal/zi), fiind la modă printre persoanele obeze.
Pe de altă parte un regim de viaţă sănătos de viaţă presupune activitate fizică de intensitate moderată pentru tonifierea organismului şi arderea grăsimilor. Pot exista diverse opţiuni, de la exerciţiile fizice efectuate într-un club de fitness, la plimbări în compania prietenilor, jogging, dans, înot, mersul pe biciletă etc.
Pentru determinarea greutăţii ideale teoretice se pot folosi formulele propuse de Lorentz:
Dacă dieta şi exerciţiile fizice nu dau rezultatele aşteptate, atunci se trece la medicaţie adjuvantă şi chiar la terapia chirurgicală în cazul existenţei unor complicaţii. Medicamentele antiobezitate acţionează fie prin scăderea senzaţiei de foame, fie prin diminuarea capacităţii aparatului digestiv de absorbţie a substanţelor nutritive. Tratamentul chirurgical al obezităţii este indicat atunci când IMC este mai mare de 35, mai ales în cazul unor complicaţii metabolice, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau afecţiuni osteo-articulare. Numai cadrele medicale sunt în măsură să aleagă procedura optimă dintre diversele tipuri de intervenţii chirurgicale cunoscute în prezent pentru tratamentul persoanelor supraponderale.
Faţă de procedurile restrictive (bandaj gastric prin inel de silicon ajustabil, gastroplastia verticală calibrată cu ajutorul unui stapler liniar), în care se limitează ingestia de alimente solide şi se induce rapid senzaţia de saţietate, în procedurile malabsorbative (by-pass gastric, diversia biliopancreatica) se efectuează o şuntare a unor elemente ale aparatului digestiv cu diminuarea în consecinţă a capacităţii de transfer în sistemul circulator a substanţelor nutritive. Posibilitatea apariţiei pe termen lung a unor efecte secundare, determină pe medicii responsabili să evite unele tehnici medicale, precum : by-pass jejuno-ileal, fixarea maxilo-mandibulară (jaw wiring), liposucţie.
Propun experţilor o nouă abordare în terapia obezităţii, bazată pe reglarea şi controlul concentraţiei substanţelor nutritive din sistemul circulator. Se ştie că factorul principal responsabil de circulaţia sângelui în vene este diferenţa de presiune
dintre partea periferică şi cea centrală a arborelui venos. Acest parametru important poate fi reglat prin modificarea deschiderii unor vase de sânge sau realizarea artificială a unor scurtcircuite în sistemul circulator al organismului. De pildă, debitul de sânge prin vena mezenterică superioară care colectează sângele de la venele intestinale poate fi reglat cu ajutorul unor inele sau tuburi ajustabile de silicon, dar şi prin by-pass între porţiuni sau componente ale sistemului circulator. Se poate asigura în acest mod o concentraţie redusă de substanţe nutritive în sânge, fără a impune pacientului un regim alimentar sever şi a-l lipsi de plăcerea de a consuma alimentele favorite. Procedura terapeutică admite o gamă diversificată de soluţii chirurgicale, în funcţie de gravitatea bolii şi existenţa unor complicaţii, mijloacele tehnice şi materialele disponibile, opţiunile pentru localizarea intervenţiei chirurgicale şi modul de reglare a parametrilor care caracterizează sistemul circulator. Cadrele medicale trebuie să ţină seama de toate datele referitoare la sănătatea pacientului pentru a stabili corect procedura de intervenţie chirurgicală. Îmi exprim speranţa că în perspectivă cercetarea medicală va contribui din plin la perfecţionarea acestei tehnici novatoare pentru ca suferinţele persoanelor supraponderale să devină o amintire neplăcută din istoria medicinii. Este o provocare tulburătoare sub semnul creativităţii pentru a învinge obezitatea şi consecinţele negative asupra sănătăţii, echilibrului şi frumuseţii fiinţei umane. Mai mult, procedura bazată pe controlul circulaţiei sanguine se poate adapta şi extinde în bolile cardiovasculare şi chiar în terapia cancerului. Tudor Vasile, 25.12.2008.
Moto:Dubito, ergo, cogito; cogito, ergo sum - Descartes.
Hello, Europa! La intrarea în mileniul III, suntem martorii dezvoltării fără precedent a ştiinţei, tehnicii şi tehnologiei moderne, a schimbului de informaţii prin reţeaua Internet, dar şi a unei dinamici sociale profunde, a crizei energetice şi de materii prime, a dezechilibrelor ecologice, a unor catastrofe naturale şi a efectului de seră care contribuie la încălzirea globală a planetei, cu consecinţe negative care pun sub semnul întrebării siguranţa şi calitatea vieţii. Cum putem să prevenim şocul viitorului? Cu siguranţă, doar raţiunea ne poate salva, dacă ne asumăm pe deplin responsabilităţile şi vom schimba modul de acţiune umană, în care cercetarea aplicativă va avea un rol deosebit de important. Propun factorilor de decizie să analizeze o metodă simplă prin care se poate valorifica succesiunea anotimpurilor în zona temperată a Terrei, cu menţiunea că se poate generaliza la întreaga planetă prin colaborare între naţiunile lumii, indiferent de limbă, religie, tradiţii sau orientare politică. Pe lângă albul imaculat al zăpezii şi fascinaţia pârtiilor de schi, iarna poate constitui o sursă pentru temperaturi scăzute, pe care o putem stoca în depozite imense de gheaţă, izolate prin pereţi dubli, având spaţiul interior vidat, care asigură o izolare termică suficient de bună pentru a beneficia în sezonul cald de o sursă termică rece, deosebit de de benefică, deoarece căldura latentă de topire are o valoare destul de mare, 340 000 J/kg . Se ştie că randamentul unei maşini termice ideale este proporţional cu diferenţa dintre temperaturile absolute ale surselor calde şi reci de temperatură, mai precis, se exprimă prin relaţia , unde T1 este temperatura absolută a sursei calde iar T2 reprezintă temperatura absolută a sursei reci. Prin intermediul unor concentratoare de radiaţii solare şi a unor recipiente cu pereţi transparenţi multipli, cu spaţiile de separare vidate şi suprafaţa de ieşire a radiaţiei acoperită cu un strat reflectător sau cu un strat absorbant de culoare neagră, se pot realiza surse calde de căldură cu temperaturi mai mari de 1000 C, pentru ca o maşină termică, ca de exemplu, motorul termogravitaţional, să devină eficientă energetic. Desigur, există şi posibilitatea obţinerii de energie electrică prin efect Seebeck , efect fotovoltaic sau alte metode cunoscute la nivelul tehnicii şi tehnologiei actuale. Rămâne o provocare pentru specialişti să conceapă soluţii tehnice cu pierderi energetice minime pentru generatoare şi convertoare care transformă energia mecanică în energie electrică, conectate la transformatoare pentru distribuirea la parametrii corespunzători în reţelele de curent alternativ, din care o parte disponibilă poate fi preluată pentru producerea hidrogenului prin electroliza apei, combustibil ecologic care poate fi stocat în recipiente sub presiune, avantaj la care se adaugă oxigenul cu multiple utilizări . În concluzie, opţiunile pentru dezvoltarea durabilă a omenirii, trebuie să asigure obţinerea, prin metode simple, de energie regenerabilă şi nepoluantă, care nu afectează regimul termic al planetei. Să nu se uite că Soarele este sursa energiei primare care a marcat devenirea umană pe Terra. Să-i acordăm respectul cuvenit, pentru că viitorul energetic al omenirii se află sub semnul astrului solar. Cheia sunccesului este concentrarea energiei disponibile, distribuită neuniform spaţial şi temporal.
Tudor Vasile, 1. 01. 2009.

Scară spre infinit
Am absolvit Facultatea de Fizică şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti iar în prezent sunt profesor la o unitate şcolară din Călăraşi. Pe lângă activitatea de dascăl am fost pasionat de cercetarea aplicativă pusă sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr. Propun factorilor de decizie să analizeze cu responsabilitate posibilitatea realizării unei construcţii monumentale, denumită sugestiv “Scară spre infinit”, într-o locaţie de larg interes public din mediul urban .
S-a ales această denumire pentru proiectul arhitectonic propus, pentru că exprimă o imagine simbolică a devenirii umane care tinde asimptotic spre perfecţiune.
În clipe de reflecţie, este firesc să ne întrebăm: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm pe această magnifică navă, numită Terra, care poartă omenirea în istorie?
Scara cu dublu acces pre infinit se compune dintr-o “double helix” în trepte, având la partea superioară celebra „coloană a infinitului” concepută de către Constantin Brâncuşi.
Structura de bază, deosebit de simplă, are în schimb o multitudine de semnificaţi pentru locuitorii planetei albastre. În geometrie “double helix” se defineşte în mod abstract prin două elice, fără început şi sfârşit, cu aceeaşi axă longitudinală, care sunt translatate una faţă de cealaltă, în particular cu 1800.
În biologia moleculară, „double helix” reprezintă structura acidului dezoxiribonucleic (ADN), în care este stocată informaţia genetică pentru orice fiinţă de pe Terra şi poate din Univers.
După unii filozofi, evoluţia culturii şi civilizaţiei are o traiectorie elicoidală, cu reveniri ale unor caracteristici pe nivele din ce în ce mai înalte. Pe de altă parte, orice credincios îşi poate imagina că spiritul său urcă treaptă cu treaptă în cursul vieţii până la întâlnirea cu Dumnezeu.
Aceste interpretări tulburătoare ale „scării cu dublu acces spre infinit” sunt suficiente pentru a propune factorilor de decizie din România să analizeze posibilitatea construirii acesteia la dimensiuni mari în pieţe, parcuri sau alte locuri de larg interes public. Efectul social este enorm, deoarece, pe lângă înfrumuseţarea spaţiului citadin, un astfel de monument îndeamnă la reflecţie şi ne influenţează conduita, atunci când ne plimbăm cu fiinţa iubită şi uităm de grijile cotidiene. Mai mult, prin delimitarea laterală cu balustrade a scării cu dublu acces pe verticală, temerarii pot să ajungă în siguranţă la înălţime ca să admire panorama oraşului de care sunt îndrăgostiţi. Stabilitatea întregului ansamblu este asigurată de axul central, dar şi de cele patru coloane laterale - dispuse în cruce - care sunt prevăzute, la diverse nivele, cu punţi de trecere şi balcoane, pentru a oferi un câmp larg de vizibilitate doritorilor de senzaţii nebănuite. Într-o altă variantă constructivă coloanele laterale sunt înlocuite cu construcţii de tip turn, având scări interioare sau chiar ascensoare. Construcţia câştigă in prestanţă dacă este prevăzută cu surse de lumină şi chiar cu o instalaţie centrifugală pentru pulverizarea apei sub presiune, care asigură în sezonul cald, pe distanţe de ordinul zecilor de metrii, un microclimat artificial cu indicele de confort termic îmbunătăţit. În timpul zilei monumentul este împodobit cu aura curcubeului, datorită dispersiei razelor solare de către picăturile fine de apă. Cu ajutorul unui sistem optic special, dispus la partea superioară, se poate forma imaginea stilizată a Soarelui, astru care asigura viaţa pe Terra şi reprezintă sursa primară a energiilor neconvenţionale, regenerabile si nepoluante. Într-o altă variantă constructivă, pe treptele scării de tip “double helix” sunt amplasate statui ale devenirii umane sau chiar ale evoluţiei culturii şi civilizaţiei, cu trimitere la rolul şi statutul fiinţei umane în Univers. Prin micşorarea progresivă, de la bază către vârf, a dimensiunilor treptelor, creşte stabilitatea întregii structuri, care în acest caz se poate înscrie într-un con.
Dacă Parisul are Turnul Eiffel, la New York se află Statuia Libertăţii, oare de ce într-un oraş din România să nu existe un simbol recunoscut în toata lumea ? Este firesc să-mi iubesc ţara unde m-am născut şi să mă implic, după posibilităţi, la progresul său, mesajul transmis este o provocare pentru români de a-şi manifesta mândria naţională în aceste vremuri tulburi, când omenirea a intrat într-o criză economico-financiară fără precedent. Dacă factorii de decizie vor proceda cu înţelepciune şi se vor inspira din învăţămintele istoriei, pentru a nu se mai repeta greşelile trecutului care ne-au marcat profund viaţa, poate că “unda de şoc a viitorului” va fi atenuată şi vom depăşi cu bine această perioadă, sub semnul aspiraţiei la fericire, dar şi al creativităţii, pentru a schimba modul de acţiune umană pe plaiul mioritic. Se spune că speranţa moare ultima iar pe această insulă de latinitate din oceanul slav trăieşte un popor ospitalier şi optimist care, în situaţii dificile, a ieşit mai călit din confruntarea cu destinul. Suntem mândri că am rezistat vicisitudinilor istoriei şi aspirăm la un poziţie de top în concertul naţiunilor europene. Un cetăţean de bună credinţă nu poate fi considerat naţionalist dacă promovează principiul dialectic al unităţii în diversitate, prin păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice şi respectul faţă de cultura altor popoare. Ne putem considera împliniţi când pe traseul dintre inimă şi raţiune nu există obstacole de netrecut, dacă ne înscriem în graniţele comportamentului civilizat pus sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr. Oriunde în Europa şi chiar pe întreaga planetă trebuie să ne simţim ca acasă, pentru că aparţinem celei mai inteligente specii cunoscute în prezent, care îşi poate făuri propriul destin şi poate candida la supremaţie în Univers. Din păcate există şi reversul medaliei, pentru că somnul raţiunii naşte monştrii iar viaţa pe planeta albastră poate fi pusă în pericol. A fi sau a nu fi este marea responsabilitate a fiinţei umane ajunsă la răscrucea drumurilor istoriei. Să nu se uite că, omul responsabil sfinţeşte locul pe unde trece iar ce lasă în urma sa rămâne ca amintire perenă pentru generaţiile viitoare.
În concluzie, îmi exprim speranţa că se vor găsi persoane interesate să se implice în derularea acestui proiect, pentru a le pune la dispoziţie toate detaliile de construcţie. Construcţia poate fi realizată modular, investiţia necesară fiind de ordinul sutelor de mii de euro, în funcţie de dimensiunile şi natura materialelor din care executate părţile componente. Desigur, variantei constructive prezentate mai sus i se pot aduce diverse modificări de către specialişti, pentru o încadrare cât mai bună în spaţiul urban unde va fi amplasată, dacă factorii de decizie optează pentru modernitate, aspiraţie la fericire şi dăruire pentru binele comunităţii din care fac parte. Menţionez că soluţia tehnică a fost prezentată în cadrul proiectului şcolar de parteneriat multilateral Comenius, denumit “Les Ponts”, derulat în colaborare cu Franţa, Germania, Italia şi Spania.
Aştept cu nerăbdare să fiu contactat de cei interesaţi pentru a pune la dispoziţie detaliile tehnice.
Legături utile: www.voxinventica.com , protelisav@yahoo.com . Tudor Vasile, 24.01.2009.

Proiecte importante
#Ambarcatiuni ultrarapide
#Aparat performant de zbor
#Armament neconventional
#Ceas universal
#Codarea mesajelor secrete
#Detector statistic de erori
#Procesor de sunete
#Protectia mediului ambiant
#Sursa alternativa de energie
#Televiziune 3D.
***
Projets importants
*Embarcations ultrarapides
*Appareil performant pour le vol
*Armement nonconventionnel
*Montre universelle
*Codage des messages secrets
*Detecteur statistique des erreurs
*Processeur de sons
*Protection du milieu environnant
*Source alternative d'energie
*Television 3D.
***
Important projects
*Ultra fast boats
*Efficient machine to fly
*Unconventional armament
*Universal clock
*Secret messages encoding
*Statistical detector for errors
*Sound processor
*Environment protection
*Alternative source of energy
*3D television.