Feedback în direct                                                          

                                                                  Către OSIM                  

Referitor la propunerea de invenţie nr.99-00632 din 03.06.1999, denumită „Elice cu propulsie reactivă”, îmi exprim dezacordul faţă de Hotărârea nr. 4/364 din 28.09.2001, prin care a fost respinsă  pe baza unei motivaţii pe care o consider netemeinică şi tendenţioasă, aşa cum rezultă din prezentarea succintă a evenimentelor.
Deoarece am fost refuzat de către Comisia de reexaminare să-mi susţin punctul de vedere, m-am adresat Tribunalului Bucureşti,pentru a stabili adevărul,după care am constituit la OSIM un nou depozit pentru CBI nr. a 2005 00016 cu acelaşi titlu. Spre surprinderea mea, prin adresa nr. 1034783 din 20.06.2008, am fost informat că soluţia tehnică nu este brevetabilă, deoarece se regăseşte în brevetul EP 1 375 864 din 02.01.2004, pe care l-am primit în copii xerox.  Evident, este o dublă nedreptate, având în vedere prioritatea propunerii de invenţie dar şi elementele de noutate pe care le conţine.
Întrucât ţin mult la această propunere de invenţie, intenţionez să mă adresez, nu numai opiniei publice, ci şi unor instituţii naţionale şi europene, pentru ca drepturile să-mi fie respectate.
Menţionez  că soluţia tehnică a fost prezentată în scris Guvernului României, fiind transmisă apoi la OSIM pentru adoptarea unei decizii corecte.

   Tudor Vasile

                             Elice cu propulsie reactivă

Invenţia se referă la o elice cu propulsie reactivă,  care se poate utiliza la elicoptere dar şi la avione sau chiar la noi variate costructive pentru mijloace aeronautice de transport de mare viteză.
În brevetul JP 3189294 este prezentat un elicopter la care forţa de tracţiune şi portanţa sunt asigurate de aripi rotative prevăzute la extremităţi cu rachete, la care se adaugă un motor principal care acţionează atât compresorul de aer pentru rachete cât şi o elice pentru generarea forţei suplimentare de propulsie, însă aparatul de zbor  are o schemă constructivă relativ complexă. O soluţie tehnică mai simplă este prezentată în brevetul EP 1375864 unde forţa de tracţiune şi portanţa pentru aparatul de zbor sunt asigurate de  un ansamblu rotor prevăzut cu motoare sau cu camere pentru detonarea amestecului de combustibil şi aer, însă modul de exploatare în pulsuri implică şocuri mecanice puternice care afectează siguranţa şi durata de funcţionare.
Inveţia elimină aceste dezavantaje, prin aceea că elicea cu propulsie reactivă este este prevăzută cu motoare statoreactoare, care sunt sunt cele mai simple motoare reactive cu regim continuu de funţionare, fără şocuri mecanice, alcătuite în principal numai din difuzor, cameră de ardere şi ajutaj Laval. Pentru puteri similare, masa unui statoreactor, care preia aerul din atmosferă prin difuzor şi este  alimentat cu  combustibil lichid dintr-un rezervor separat, este mult mai mică decât masa unui motor rachetă care include o cantitate considerabilă de combustibil pentru parcurgerea unei distanţe mari de către aeronavă.. Spre deosebire de pulsoreactoare, care au piese în mişcare şi funcţionare în impulsuri succesive,  statoreactoarele se caracterizează printr-un regim termic ridicat iar forţa de propulsie reactivă poate atinge valori foarte mari. Utilizarea motoarelor statoreactoare în industria aeronautică a fost limitată de imposibilitatea funcţionării acestora la punct fix, find necesar un motor suplimentar pentru aducerea aeronavelor în regimul optim de zbor. Acest impediment este înlăturat prin dispunerea motoarelor statoreactoare pe palele unei elice, care asigură cuplul motor  pentru admisia prin difuzor a unui debit de aer chiar şi atunci când aeronava staţionează iar plafonul de zbor nu mai depinde de viteza de deplasare în condiţiile scăderii cu înălţimea a densităţii atmosferei. Ansamblul format din elice şi statoreactoare generează forţa de tracţiune şi portanţa care compensează rezistenţa la înaintare şi greutatea, dar şi efectul giroscopic necesar pentru stabilizarea pe traiectorie a aparatelor de zbor. Problema tehnică pe care o rezolvă invenţia constă  în realizarea unui ansamblul format din elice şi statoreactoare care asigură cuplul motor, forţa de tracţiune, portanţa, stabilitatea şi manevrabilitatea deosebită a  aeronavelor în diverse condiţii de zbor. Prin aplicarea invenţiei se obţin următoarele avantaje :
-siguranţă şi durată mari de funcţionare, datorită simplităţii constructive, funcţionării continue şi masei relativ reduse a statoreactorului;
-solicitarea mecanică a palelor elicei mai redusă faţă de alte motoare reactive;
-mevrabilitate uşoară şi viteze mari de deplasare a aparatelor de zbor ;
-funcţionarea statoreactoarelor chiar şi la punct fix ;
-reducerea considerabilă a cuplului de reacţiune existent la elicopterele actuale prevăzute cu motoare termice, care determină o rotaţie inversă a aparatului–efect compensat prin utilizarea a două elice portante care se rotesc în sensuri contrare sau prin montarea unei elice anticuplu la partea terminală a fuselajului ;
-stabilitate mare pe traiectorie a aparatelor de zbor, datorită efectului giroscopic considerabil al elicelor cu propulsie reactivă .
Se dă în continuare un exemplu de realizare a invenţiei, în legătură cu figurile 1 şi 2, care reprezintă:
-fig.1, secţiune cu vedere a unei elice cu propulsie reactivă ;
-fig.2, profilul palelor elicei.
Elicea cu propulsie reactivă se compune, în principal, din palele 3 şi 4, montate pe axul cu butuc 7, precum şi din statoreactoarele 1 şi 2, dispuse la distanţe egale faţă de axa de rotaţie. Statoreactoarele 1 şi 2 sunt prevăzute la capete cu difuzoare şi ajutaje Laval – D₁, A₁, respectiv D₂, A₂ - având camerele de ardere racordate la rezervorul de combustibil  lichid prin canalul longitudinal 6 şi unul similar practicat în pala 4 a elicei, precum şi prin canalul median 5 al axului cu butuc.
Pentru a permite mişcarea de rotaţie, axul cu butuc al elicei cu propulsie reactivă este asamblat pe conducta rezervorului de combustibil prin intermediul unui cuplaj mecanic. Circularea forţată a combustibilului lichid se realizează cu ajutorul unei pompe, iar pentru reglarea debitului se utilizează robinete cu ventil sau cu clapetă, acţionate manual sau prin intermediul  unor sisteme electrice, hidraulice sau pneumatice, cunoscute în tehnica actuală, fără să mai fie necesare precizări suplimentare.
Parametrii de funcţionare ai aparatului de zbor sunt stabiliţi de către pilot de la tabloul de bord cu ajutorul unor mecanisme şi dispozitive de comandă şi control.
Elicea cu propulsie reactivă este prevăzută cu două sau chiar cu mai multe pale dispuse regulat în jurul axei de rotaţie. Palele elicei au un profil special, prezentat în figura 2, caracterizat printr-o rezistenţă la înaintare mică, însă forţa aerodinamică este suficient de mare pentru a asigura deplasarea aparatului de zbor. Componentele  forţei aerodinamice depind de mai mulţi parametrii- forma şi dimensiunile elicei, unghiul de atac, viteza unghiulară, densitatea  aerului.
În general, palele elicei au bordul de atac rotunjit, spre deosebire de bordul de fugă care este ascuţit, iar suprafeţele active au curburi diferite pentru a asigura diferenţe de viteză, şi implicit de presiune, ale straturilor de aer din apropiere . Rezultanta forţelor de presiune exercitate pe palele elicei aflate în mişcare de rotaţie asigură, la turaţii mari, forţa de tracţiune pentru deplasarea aeronavelor şi chiar forţa de sustentaţie la elicoptere, însă portanţa la avioane este datorată aripilor. Spre deosebire de avioane, elicea elicopterelor are palele montate pe axul cu butuc prin articulaţii, fiind prevăzută cu un platou de variaţie ciclică a pasului, cu disc pendular, care permite efectuarea mişcărilor de bătaie şi bascularea înainte, elemente care nu au mai fost redate în figura 1, pentru simplificarea desenului, fiind cunoscute la nivelul tehnicii actuale . În timpul mişcării de rotaţie, palele elicei sunt supuse în special unor solicitări centrifugale, cele de încovoiere sau de torsiune au valori mult mai reduse.
Elicea cu propulsie reactivă poate fi adaptată şi pentru funcţionarea în apă sau în mediu extrem de rarefiat, prin alimentarea  motoarelor reactive 1 şi 2, cu combustibil şi oxidant în stare lichidă, stocate în rezervoare distincte, caz în care difuzoarele D₁ şi D₂ nu mai sunt necesare .
Modul de funcţionare a elicei cu propulsie reactivă este realativ simplu.  Prin injecţia combustibilului în camerele de ardere ale statoreactoarelor  şi aprinderea acestuia cu ajutorul unor bujii electrice, se degajă prin ardere o mare cantitate de gaze, a căror presiune poate depăşi 100 at la temperaturi de circa 1500-2000 ⁰C. Alimentarea cu aer a camerelor de ardere se face prin difuzoarele D₁ şi D₂, iar jeturile de gaze, evacuate cu viteze supersonice prin ajutajele Laval A₁ şi A₂, asigură forţele reactive care produc cuplul motor pentru punerea în mişcare de rotaţie a elicei. Forţele reactive de propulsie sunt orientate în sens contrar cu vitezele de evacuare a gazelor de ardere, fiind explicate teoretic pe baza principiului acţiunilor reciproce şi a teoremei de conservare a impulsului mecanic . Statoreactoarele 1 şi 2 pot  utiliza diverşi combustibili lichizi, ca de exemplu kerosenul. Elicea cu propulsie reactivă poate fi adaptată şi pentru funcţionarea în apă sau în mediu extrem de rarefiat, prin alimentarea  motoarelor reactive 1 şi 2, cu combustibil şi oxidant în stare lichidă, stocate în rezervoare distincte, caz în care difuzoarele D₁ şi D₂ nu mai sunt necesare .
Elicea cu propulsie reactivă este deosebit de eficientă chiar şi la dimensiuni relativ mici, deoarece poate atinge turaţii foarte mari, iar la portanţa datorată palelor elicei se adaugă componenta verticală a forţei reactive, forţa rezultantă fiind suficientă pentru a compensa greutatea  destul de mare a unui aparat de zbor. Pe de altă parte, mecanismul de reglare a turaţiei este simplu – prin modificarea debitului de combustibil care ajunge în camerele de ardere ale statoreactoarelor. Aceste calităţi deosebite permit utilizarea elicei cu propulsie reactivă  la aparate ultraperformante de zbor, de la configuraţiile structurale cunoscute în prezent  la noi variante constructive de tip lenticular sau personalizat, cu un înalt grad de manevrabilitate, dar şi o bună stabilitate pe traiectorie, datorită efectului giroscopic. Pentru fabricarea aparatelor de zbor se pot folosi metale dar şi materiale compozite care absorb undele electromagnetice.  Aparatele de zbor cu  dimensiuni mici, pot fi utilizate eficient în domeniul civil, dar mai ales în domeniul militar, deoarece, pe lângă gradul înalt de manevrabilitate la înălţimi joase, sunt greu de detectat de către radar şi dificil de lovit cu proiectile sau rachete. Există diverse variante constructive pentru elicea cu propulsie reactivă care se deosebesc prin forma, dimensiunile, modul de dispunere şi natura materialelor din care sunt realizate părţile componente.