PRAXIS  INVENTICA

Conţinut

Reţea pentru evaluarea deformării scoarţei terestre
Reflecţii filozofice
Datini şi obiceiuri de iarnă

                          Reţea pentru evaluarea deformării scoarţei terestre

Topometria este o ramură a topografiei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor şi a calculelor necesare pentru întocmirea hărţilor şi a planurilor . Teodolitul este  instrumentul de bază utilizat în topografie pentru măsurarea unghiurilor verticale şi orizontale dintre două direcţii de vizare sau chiar pentru măsurarea distanţelor dintre două repere cu ajutorul firelor stadimetrice şi a mirei centimetrice prin metoda indirectă. Pentru efectuarea măsurătorilor se pot folosi diverse alte instrumente şi aparate, de la riglă şi ruletă până la telemetre cu laser sau chiar tehnica GPS (Global Positioning System).
Aceste sisteme de măsurare sunt deosebit de utile în practică, însă pentru evaluarea deformării scoarţei terestre sunt necesare tehnici novatoare, care permit determinarea parametrilor geometrici pentru o configuraţie de linii curbe dispuse în reţea pe o suprafaţă similară cu cea terestră din zona amenajată. Deformarea părţii superioare a scoarţei terestre este cauzată de factori interni şi externi – subducţia plăcilor tectonice şi focare seismice, acumulări de lavă incandescentă şi erupţii vulcanice, precipitaţii abundente şi alunecări de teren, îngheţ şi dezgheţ, instabilităţi gravitaţionale etc.
Efectele de suprafaţă ale deformării scoarţei terestre (tasare, întindere, cutare, alunecare, rupere) sunt evaluate în timp real iar datele obţinute, procesate pe calculator,  asigură informaţii utile pentru prognoza cu o marjă de eroare acceptabilă a proceselor geologice.  O astfel de abordare poate reduce semnificativ pierderile materiale şi de vieţi omeneşti cauzate de seisme, erupţii vulcanice, alunecări de teren etc.
În figura alăturată este prezentată schema constructivă a unei reţele subterane pentru evaluarea deformării scoarţei terestre. Reţeaua topografică prototip se compune din blocurile de măsurare 3, cablurile din oţel 1 şi conductele 2, confecţionate din metal, mase plastice sau alte materiale rigide rezistente la solicitări mecanice şi acţiunea distructivă a agenţilor fizico-chimici din mediul înconjurător. Blocurile de măsurare 3 conţin dinamometre, ceasuri comparatoare sau alte dispozitive si aparate pentru măsurarea tensiunilor şi a deformărilor laturilor reţelei topografice alcătuite din cablurile de legătură 1, introduse în conductele de protecţie 2, care permit culisarea subterană a acestora. Reţeaua topografică  are lungimea laturilor de ordinul sutelor de metri şi este îngropată la adâncimea de h=1…3m, având în noduri cămine de acces la blocurile de măsurare. Pentru simplificarea exploatării reţelei, blocurile de măsurare sunt prevăzute cu mijloace electrice şi electronice pentru conversia şi transmiterea semnalelor analoge sau digitale la o staţie de procesare şi interpretare a datelor. Există diverse variante constructive pentru reţeaua topografică subterană, care diferă prin forma, dimensiunile şi natura materialelor din care sunt realizate părţile componente. Pe lângă forma pătrată, pot fi concepute reţele triunghiulare, pentagonale, hexagonale etc. Posibilităţile sunt nelimitate iar ideile novatoare căpătă contur  într-un cadru motivaţional de emulaţie creatoare. Prin responsabilitate şi inteligenţă, fiinţa umană este capabilă să găsească răspunsul adecvat la provocările mediului ambiant pentru creşterea calităţii şi siguranţei vieţii în zone cu risc de pe Terra.

Post-scriptum
Cu ocazia vizitei în Italia, am fost profund impresionat de Civita di Bagnoreggio  - oraşul care moare –
construit pe vârful unei stânci din tuf vulcanic, rocă poroasă cu rezistenţă mecanică scăzută, care se degradează sub acţiunea apei infiltrate şi  pune în pericol viaţa celor care trăiesc sau vizitează acest perimetru cu risc crescut.
Pentru consolidarea rocii suport propun factorilor de decizie din Italia să amenajeze o reţea pentru evaluarea procesului de deformare. Datele obţinute sunt  analizate într-un studiu de fezabilitate pentru un proiect eficient de evacuare a apei infiltrate şi consolidare a  stâncii.
Iată un scenariu posibil pentru salvarea acestui habitat uman :
*Realizarea la baza stâncii a unor galerii pentru drenarea apei  infiltrate în rocă.
*Forarea unor puţuri verticale de adâncime, închise  ermetic, în care se pompează un amestec de apă carbogazoasă, ciment şi calcar măcinat la presiuni de 500-1000 de bari.
Sub acţiunea forţelor de presiune, amestecul se propagă prin porii rocii, până când ajunge la galeriile de la bază, unde apa este evacuată. În timpul propagării, apa carbogazoasă dizolvă diverşi compuşi chimici , în particular calcit şi aragonit. Rata dizolvării este influenţată de diverşi factori : temperatură, concentraţia de CO₂ din soluţie etc. Când soluţia saturată ajunge într-o cavitate, are loc descărcarea CO₂ şi precipitarea compuşilor chimici sub formă de speleoteme. În etapa finală, tuburile metalice, care constituie pereţii puţurilor verticale, sunt umplute cu beton armat pentru consolidarea suplimentară a stâncii. Stabilitatea structurii de rezistenţă este mult îmbunătăţită prin fixarea la partea superioară a tuburilor verticale într-o reţea subterană de beton armat . Se poate opta şi pentru alte lucrări de consolidare , precum : tratarea chimică a rocii cu substanţe tensioactive şi polimeri macromoleculari (vinisol, clorură de dialchildimetil amoniu, răşini ureoformaldehidice şi epoxidice), lucrări de reprofilare şi rambleere a pantei versanţilor, executarea unor canale de drenaj de la vârf la bază, umplute cu material filtrant, lucrări de susţinere (ziduri de sprijin, chesoane, coloane, palplanşe) în zonele de concentrare a solicitărilor mecanice, tratare termică a rocii la temperaturi de 500-800⁰C, consolidare  electrochimică cu electrozi din bare de aluminiu la anod şi de cupru la catod etc. Desigur, specialiştii în domeniu vor stabili eficienţa acestor lucrări de consolidare pentru stânca pe care se află Civita di Bagnoreggio.
Am scris acest articol în spirit de solidaritate cu locuitorii unui magnific habitat din Italia, aflat în pericol, pentru că nici un om responsabil nu poate să rămână indiferent la provocările vieţii pe Terra. Cu siguranţă, doar împreună locuitorii planetei vor reuşi să depăşească orice obstacol pe traiectoria devenirii istorice. La început de mileniu trei se impune schimbarea mentalităţilor şi a modului de acţiune umană. Proiectul Comenius la care participăm este o posibilitate de înscriere peste spaţiu şi timp pe un veritabil pod intercultural, care este marcat de valorile perene de bine, frumos şi adevăr, puse sub semnul creativităţii. Vasile Tudor.

                                                                      
                                                 Reflecţii filozofice
                   Moto: Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum(Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist)- Descartes

Abordarea în ansamblu  a realităţii revine filozofiei, termen care în greaca veche înseamnă „dragoste de înţelepciune” (philos=dragoste, sophia=înţelepciune).  Într-un sistem filozofic se poate delimita latura ontologică (gr. ontos=fiinţă, logos=teorie), care exprimă conţinutul existenţei, de latura gnoseologică (teoria cunoaşterii, gr. gnosis=a cunoaşte), care se referă la posibilitatea cunoaşterii realităţii şi a valoarii cunoştinţelor omului. În evaluarea raportului dintre existenţă şi conştiinţă, idealismul acordă întâietate spiritului, iar materialismul consideră materia ca factor primordial. Idealismul se prezintă în două forme fundamentale:
-idealismul obiectiv, care explică lumea printr-o entitate spirituală, nepersonală, independentă de subiect;
-idealismul subiectiv, după care singura realitate autentică este conştiinţa individuală din care derivă lumea exterioară.
Atributul fundamental al materiei (substanţă +c âmp) este permanenta sa mişcare şi transformare, de la simpla deplasare mecanică, la reacţii chimice şi nucleare, până la complexele procese biologice şi psihice. Structurile materiale sunt ierarhizate pe o scară dimensională nelimitată, pe diverse nivele de organizare, interacţionând între ele prin forţe natură gravitaţională,  electromagnetică, nucleară etc.
Materia nu poate exista decât în spaţiu şi timp. Conceperea de către savanţi a unui spaţiu tridimensional, lipsit de structură, omogen şi izotrop, descris de o metrică euclidiană
                                                                       ds²  = dx²+dy²+dz²
şi a unui timp unidimensional, care  curge uniform într-un singur sens - de la trecut, prin prezent spre viitor – a permis în ştiinţă studiul mişcării mecanice în variantele newtoniană şi analitică.
Secolul  XX constituie o răscruce în istoria ştiinţei. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea,  fizica a intrat într-o perioadă de profunde confruntări teoretice. Modelul mecanic al lumii nu a făcut faţă descoperirilor din teoria relativităţii, mecanica cuantică şi termodinamica proceselor ireversibile. S-au pus în evidenţă aspecte inedite, precum: relativitatea fenomenelor fizice, dependenţa structurilor spaţio-temporale de materia în mişcare, dualismul corpuscul-undă şi cuantificarea energiei la nivelul microparticulelor, comportamentul structurilor disipative ca totalităţi organizate. Datele teoriei relativităţii restrânse indică dependenţa lungimilor şi a duratelor de viteza relativă a corpurilor. Spaţiul şi timpul sunt intrinsec legate într-un continuum cvadridimensional (univers Minkovski) descris printr-o metrică pseudoeuclidiană
                                                                     ds²=dx²+dy²+dz²-c²dt²
Mergând mai departe cu studiul mişcării în repere neinerţiale, Einstein a creat în teoria relativităţii generalizate modelul unui univers cvadridimensional descris de o metrică neeuclidiană (riemanniană)
                                                                    
unde tensorii g_ij depind de concentraţiile de masă.
La nivelul microcosmosului, sistemele cuantice utilizează din plin teoria probabilităţilor şi statistica matematică în studiul mişcării. Comportamentul microparticulelor este descris prin unda asociată, al cărei modul la pătrat indică probabilitatea de localizare a acestora în unitatea de volum din spaţiu. Noţiunea de traiectorie îşi pierde sensul clasic, deoarece incertitudinile în determinarea simultană a variabilelor canonic conjugate trebuie să satisfacă relaţiile de nedeterminare ale lui Heisenberg.
Judecând proprietăţile spaţio-temporale la nivelul structurilor biologice, psihice şi sociale,  sunt puse în evidenţă noi aspecte faţă de timpul fizic. Procesele biologice sunt reglate prin bioritmuri interne, cele psihice sunt marcate de trăirile subiective, iar derularea evenimentelor sociale este unică în felul său.
Termodinamica proceselor ireversibile (procese situate departe de starea de echilibru, neizolate faţă de mediul extern cu care schimbă energie şi substanţă) conferă unei structuri disipative, după I. Priggogine, comportamentul unei totalităţi  organizate, caracterizată prin dimensiuni şi ritmuri intrinseci, dar şi prin istoria sa, pe care o implică astfel de structuri. Fiinţarea şi devenirea este înţeleasă prin intermediul unei pluralităţi de timpuri, ce presupun interacţiunea ireversibilă cu lumea şi participarea la propria devenire. Fiinţa umană a atins un înalt grad de evoluţie în devenirea lumii şi prin miracolul conştiinţei, care tinde asimptotic spre perfecţiune, poate să aspire la cunoaşterea progresivă a adevărului absolut şi chiar să-şi asume cu responsabilitate rolul de candidat la supremaţie în Univers.
Ca o primă concluzie, unicul mod de a gândi devenirea realităţii obiective prin modul de organizare şi legile universale, compatibil cu datele actuale ale ştiinţei, este considerarea legăturii intrinsece dintre spaţiu, timp şi materia în mişcare, în nemărginirea şi eternitatea lumii, fără început şi fără sfârşit.
Se impune o abordare integratoare a acestor concepţii moderne despre realitate, în care principiile dialecticii (unitatea şi opoziţia contrariilor, trecerea schimbărilor cantitative în schimbări calitative, negarea negaţiei) să aibă un rol esenţial.
Ipoteza că materia (substanţă+câmp) se structurează  la nivel subcuantic prin raportare la nonexistenţă  este verosimilă şi oferă interpretări tulburătoare pentru demersul cognitiv. Se pare că universul cvadridimensional este constituit din unităţi spaţio-temporale care constituie veritabile „cărămizi” pentru structurile de bază ale materiei – leptoni, nucleoni, hiperoni, mezoni, fotoni etc. Până în prezent, se cunosc patru tipuri de interacţiuni fundamentale care se exercită între particulele elementare, şi anume : gravitaţionale, electromagnetice, tari şi slabe. Interacţiunile gravitaţionale se exercită între particule cu masă de repaus nenulă, cele electromagnetice se manifestă între purtători de sarcină electrică, cele tari între hadroni (nucleoni, mezoni, hiperoni), iar în interacţiunile slabe intervin leptoni (neutrino, electroni, pozitroni), ca de exemplu, dezintegrarea radioactivă  .
Structurarea materiei pe diverse nivele de organizare este datorată operatorilor proprii de interacţiune, responsabili pentru selectarea sensului devenirii existenţei într-o totalitate infinită de posibilităţi. Demersul cognitiv trebuie centrat pe interpretări probabilistice la nivelul microcosmosului şi pe medieri statistice la nivelul macrocosmosului. Mărimile fizice macroscopice se obţin prin medierea statistică a mărimilor microscopice corespunzătoare. Similar, se procedează pentru stabilirea relaţiilor dintre mărimile fizice pe nivele diferite de organizare a materiei.
În acest mod, mişcarea apare ca automişcare, iar sistemele materiale, marcate de contradicţii interne şi externe, participă la propria lor devenire, pentru a se integra în contextul existenţial. Organizarea unei structuri materiale este măsura în care aceasta asigură un regim staţionar în condiţii date.
Este o mare provocare pentru cercetarea fundamentală şi aplicativă să conceapă teorii unitare în care operatorii fundamentali de interacţiune sunt reprezentaţi prin modele matematice eficiente, care permit descifrarea legilor existenţei în procesele complexe de transformare şi organizare ale materiei. Vasile Tudor.

Datini si obiceiuri de iarnă

Într-o evolutie continuă a lumii contemporane, într-o vreme când factorii naturali sau umani creează puternice contradictii, „ Sărbătorile Iernii” rămân un prilej de mare bucurie si ........ întoarcere în timp.
Românii au parte de traditii si obiceiuri deosebite care prin originalitatea si caracteristicile specifice leagă vechile timpuri de cele noi. Traditiile vechi poartă cu ele podoabe si daruri ale pământului, întelepciunea poporului si credinta în Dumnezeu.
Cele mai multe traditii sunt strâns legate de sărbătorile Crăciunului si Anului Nou, motiv pentru care, de multe ori, în perioada sărbătorilor de iarnă sunt incluse numai aceste datini.
Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou la sfârsitul toamnei, apoi primăvara, motiv pentru care încercările noastre de studiu se întind de la Sf. Andrei până după Bobotează.
Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeste An Vechi înainte de miezul noptii, apoi An Nou după ce Renaste, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată si casă luminată.
Pentru noi, sărbătorile de iarnă încep la Sf. Andrei, atunci când se celebra Anul Nou Dacic si când începea prima lună de iarnă. Omul de la oras îsi va recunoaste sărbătorile - cele compatibile cu modul său de viată – dar va găsi în demersul nostru si zilele „ păzite” ale satului, devenite pentru multi simple curiozităti. Acest lucru ne-a îndemnat să nu mai amintim de Filip si Martini, mai ales că noi, cei mai tineri, vedem lupi si ursi doar dacă mergem la grădina zoologică si nu ne mai temem de ei.
În ultimul timp sărbătoarea s-a degradat, a dispărut chiar, orasul inventând altele, pe care le exportă spre sat. Este o luptă continuă între traditie si modernitate, încercarea noastră fiind legată de dorinta de a readuce în atentie sărbători aproape dispărute, fenomen ce s-a accelarat în ultimele două decenii, fiind actualizat mai mult de mass- media.
Sărbătorile nu sunt la fel. Unele sunt mari, stiute si tinute de toată lumea, altele mici, le-am putea spune „ facultative”. Sărbătoarea se tine în loc curat si bun, pregătit cu seriozitate de om. Dai cu mătura, ai grijă ce faci cu gunoiul, stropesti, împodobesti locul cu vâsc, alungi duhurile rele cu usturoiul. În zilele noastre ne ocupăm doar de decorarea locului unde urmează să aibă loc” festivităti” (si nu sărbătoare), cu elemente lipsite de sens (bradul de Crăciun e prezent pretutindeni: restaurante, piete, scoli) sau având elemente dictate de moda ce se schimbă de la o epocă la alta(decorarea bradului se face „ cum este moda”, Revelionul „ tine pasul cu moda”).
La marile sărbători sufletul se primeneste. Iar primenirea înseamnă nu numai curătenie, ci si regenerare. Dimineata, la baie, orăsenii îsi aduc corpul la standardul de curătenie al societătii în care trăim. În sat curătenia recurge la mult simbolism. Prin ea sunt îndepărtate, în mod provizoriu, tot felul de rele. Tăranul nu face dus tot timpul ca orăsanul, el se spală de câte ori trebuie si cum trebuie . De fapt, fiecare curătă ceea ce consideră că este important să păstreze curat: orăsanul se ocupă de piele, tăranul de suflet. Numai cei care intră cu suflet curat în sărbătoare ies cu el întărit.
In satul vechi totul era simpul. Omul stia cuvintele, gesturile, obiectele potrivite pentru sărbătoare. Stia că numai ceea ce era foarte bun pentru el poate fi destul pentru Dumnezeu. Si mai stia că orice nepotrivire îi face rău nu numai lui, ci si grupului.
Trăim într-o lume care se miscă repede si se va misca si mai repede. Nu stim cât vom mai rezista si ce se mai poate salva. Prin ceea ce facem noi, considerăm că mai există salvare. Nu stim ce vor face ceilalti. În ceea ce ne priveste, ne vom agăta de poveste, povestea nefiind altceva decât un fir prin care primim din trecut putere. Dacă nu vă trece prin cap o idee mai bună, puteti să ne urmati pe firul povestii care începe cu Sf. Andrei.
Sân Andreiul este zeul autohton, patronul lupilor, care a preluat din calendarul ortodox numele si data de celebrare a Apostolului Andrei. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însusi steagul lor avea înfătisarea unui balaur cu cap de lup.Se credea că este ziua când „ îsi vede lupul coada”, atunci când se adună lupii pentru a forma „ haita de iarnă”. Din cauza lupilor au apărut în credinta românilor strigoii; noaptea este pentru vrăji si farmece, motiv pentru care se luau diferite măsuri de precautie¹. Pe Valea Cricovului Dulce în constiinta comunitătii au rămas fragmente dispersate din vechile traditii suprapunându-se credinta de a se apăra de strigoi(„metoda usturoiului”) cu obiceiurile de început de An Nou (plantatul grâului, aducerea rămurelelor de măr în casă pentru a în flori până la Crăciun).
Identitatea si bibliografia Sf. Nicolae sunt putin cunoscute, desi poporul îl tine foarte drag(în special copiii).Sân Nicoară, cum era cunoscut de tăranii de la Valea Cricovului Dulce, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au tesut legende diverse si unele năstrusnice(coborîrea „mosului” pe horn spre exemplu).Sân Nicoară păzeste Soarele, care are tendinta să fugă spre miazănoapte, opreste apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare că ipostaza de Mos Nicolae, cu obiceiul de a face daruri copiilor² (dulciuri pentru cuminti, nuieluse pentru cei neastîmpărati, ultima variantă dispărînd în ultimii ani, părintii considerînd că nu este cazul să mai sugereze si pedepse pentru încălcarea regulilor) e o inovatie orăsenească, prefigurînd dărnicia mai substantială a lui Mos Crăciun.
Sub impactul comercial promovat azi de mass media, Mos Nicolae a devenit eroul copiilor, fiind întâlnit aproape în fiecare casă de pe Valea Cricovului Dulce.
În sat, Crăciunul face parte dintr-un ciclu de 12 zile (de la 25 decembrie la 6 ianuarie) care asigură trecerea Anului Vechi spre Anul Nou si este pregătit de un post lung (40 de zile ) pe parcursul căruia licăresc tot felul de sărbători si sunt multe zile cu hart. La oras Crăciunul tinde să se reducă la o zi, Ajunul fiind ocupat cu aprovizionarea iar cea de-a treia zi este rezervată pregătirii .... Revelionului.
În sat sărbătoarea mică nu aduce scăpare. Oamenii societătilor traditionale respectă obiceiul strict, altfel „ se strică pământul”. Crăciunul nu poate fi redus nici la 3 zile, nici la 12. Ce fel de Crăciun ar fi acela fără , care cade în 20 decembrie. „ Pe vremea luporc? Iar porcul se taie de Ignat tata, porcul se taie după Crăciun, ca să nu se spurce porcul. Dar de Ignat tot se taie ceva, că trebuie să fie sânge si să ai carne de Crăciun”.
La tăiatul porcului nu trebuie să fie oameni milosi deoarece porcul moare greu si carnea nu e bună. La fel se întâmplă si cu mielul de Paste. Această „învie”, „ îl vezi cum miscă”, de aceea cine are milă să nu stea pe lângă miel.Obiceiul de Ignat suferă transformări inevitabile. În locul celor 2 busteni si a lemnelor (paielor) de pîrlit, a apărut grătarul special si lampa de benzină.Numărul porcilor tăiati traditional scade an de an , mai ales după introducerea noilor norme europene.
Acum „ tăierea porcului” a devenit o „ prolemă de familie”, neamurile nu mai au timp pentru întâlnirile traditionale. Este o mare deosebire între a tăia porcul (respectînd regulile tradtionale – cum îl înjunghi, cum îl pârlesti, cum îl transezi, cum faci pomana porcului) si a-l omorî (atunci când .calci ritualul)
Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui mos cumsecade, frate mai mic a lui Mos Crăciun¬6.Copiii umblă cu colindul „Bună dimineata, la Mos Ajun”, în schimb tinerii porneau colindatul imediat după miezul noptii(acum se pleacă în seara premergătoare ajunului). Sacralitatea colindului a dispărut. La sate, cetele tot mai mici si mai rare, îndrăznesc să colinde numai prin vecini.În Moreni, grupuri de colindători merg la profesori cu greu reusind să spună câteva versuri si numai la insistentele gazdei.În cartierul Tisa, , colindatul traditional a fost puternic politizat, guvernantii oferind daruri tot mai variate(ciocolată,banane,diferite materiale publicitare, covrigi, mere), făcând un adevărat spectacol care se încheie cu foc de artificii!. Simbolistica darurilor e cunoscută colindătorilor si gazdelor din zonă.Copiii erau plătiti pentru serviciul pe care îl făceau prin colind, acum copiii consideră că e o obligatie să primească, uitând să mai cânte!.
De Crăciun, toată suflarea sărbătoreste nasterea lui Hristos. În spatele acestei sărbători crestine, specialistii caută alte sărbători mai vechi11. Si le găsesc, spre nedumerirea oamenilor care nu înteleg de ce se strică „ obiceiul nostru strămosesc”, „ chiar în zilele mari”, când „ nu ai voie să pui nimic la îndoială”. Oamenii nu acceptă că în vechime, crestinii sărbătoreau Anul Nou tot pe 25 decembrie, ceea ce explică faptul că Anul Nou actual e numit „Crăciunul cel Mic.” De la Sf. Nicolae, pe scările blocurilor din Moreni, apar grupuri de colindători cu Steaua, fapt întâlnit si în satele unde sunt comunităti de romi. La oras, acolo unde obiceiul nu mai are corespondent în semnificatii, gazdele deschid usa si dau câteva monezi vestitorilor. În satele din zona, acolo unde se stie că se umblă cu Steaua de la Crăciun până la Bobotează, colindătorii nu sunt primiti13. Obiceiul vrea să amintească de steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite de la literatura crestină până la traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre nasterea lui Isus: Steaua sus răsare, În orasul Betleem, Trei Crai de la răsărit.
În perioada comunistă sărbătorile crestine au pierdut mult din intensitate. Pornind de la centru, comunistii au încercat să înlocuiască pe Mos Crăciun cu Mos Gerilă si Crăciunul cu Revelionul, fapt reusit în special în cosmopolita asezare urbană a Moreniului. Orasul inventează orice, până si sărbători. Asa a apărut Mos Gerilă în Orăselul copiilor15 si Revelionul16 la restaurant.
Înlocuirea lui Crăciun cu hâtrul Mos Gerilă17 urma să arunce în uitare Nasterea Domnului. După substituirea numelui, sosirea lui Mos Gerilă a fost deplasată către sfîrsitul anului civil, în loc de 24 – 25 decembrie, copiii au fost pusi să-l astepte pe Mos de Anul Nou. Această „ întărziere” urma să mute atentia colectivă de la data de 25 decembrie spre 31 decembrie. Revelionul devenise unica mare sărbătoare de iarnă. Împins în uitare Isus dispărea de pe scena oficială, iar cadenta traditiei era retezată printr-o schimbare a datelor. Între Crăciun, devenit Gerilă si Nasterea lui Isus nu se întrezărea nici o legătură.
Crăciunul de astăzi nu o duce nici el mai bine devenind o vedetă suprasolicitată a zilelor de iarnă, ajungând treptat purtătorul de drapel al unui interes comercial. Mos Crăciun, unchiasul bonom si iubitor de copii, pare să devină ceea ce Mos Gerilă nu reusise în întregime : o mascotă aureolată de un farmec iernatic aptă să vândă orice oricui, la simpla sa aparitie. Astăzi, peste figura „ românească” a lui Mos Crăciun, s-au suprapus, suverane, trăsăturile unui Santa Claus universal.
Există sărbători diurne si nocturne. Dintre nopti, în timpurile noastre, cea mai puternic si explicit marcată de ideea de timp este cea dinspre 31 decembrie spre 1 ianuarie. Noaptea în care nu se doarme, Revelion. La oras, unde oamenii sunt legati de calendarul liniar, Revelionul se prezintă ca o gară. Una dintre numeroasele gări, 2009 până în zilele noastre.O gară unde trenul se opreste pentru o noapte. Oamenii coboară. Sampanie, jocuri de artificii, exuberantă, paiete.....De dimineată, trenul porneste iar, spre cea de-a 2010 gară, reîncepe cursa pentru timpul liniar si infinit.
În sat, noaptea e o verigă, mijlocul unui lant compus din 12 zile si 12 nopti, perioadă în care oamenii lasă totul deoparte si se ocupă cu seriozitate de timp. Îl restaurează, îl regenerează, într-un cuvânt fac tot ce se poate ca să-l repare – pentru că există semne clare că timpul s-a stricat. Dacă n-ar face-o, s-ar sfârsi lumea. Fără oameni, Timpul ar muri. Stingând lumina, ei închid ciclul unui Timp obosit. Reaprinzând lumina (focul), fac posibil începutul unui alt ciclu.
Satul tot e în miscare. Nu e vremea de dormit. Varietatea obiceiurilor este foarte mare – de fapt, câte bordeie, atîtea obiceie: tinerii umblă din casă în casă cu urări (Plugul mare încă păstrat la Vlădeni, Dărmănesti, Adînca), tiganii colindă cu Vasilcă(Iedera, Caragiale)fetele si feciorii încearcă să-si cunoască ursitul (Ursei, Iedera), bătrînii iscodesc cum vor fi lunile anului si recoltele, copiii umblă cu sorcova sau plugusorul, bătrînii merg la biserică pentru a participa la slujba Sfântului Vasile.
Plugusorul a avut o soartă vitregă în vremea comunistă. S-a transformat într-o scandare „ oficială”, asurzită ici-colo de mugetul si clinchetele frenetice ale clopoteilor. Corul si pocnetele de bici animau atmosfera de recunostintă fată de conducători si de realizările oamenilor muncii. În finalul plugusorului oficial adresat autoritătilor se spunea Sorcova ce transmitea tot un mesaj laudativ. Urările de Anul Nou erau în aceleasi clisee, adaptate realitătilor:„ Să vă dea Domnul tot ce doriti!” transformîndu-se în „ Să vă dea viata tot ce doriti!”.
La sat, cu toate transformările impuse de comunism si de noua structură socio-economică a zonei, Anul Nou mentinea originale datini strămosesti.
Cetele Plugului Mare dispăruse de mult din zona nordică a regiunii, se mai mentinea în apropierea Moreniului prin 1992 („ La Adînca se mergea cu Plugul cu cai când eram eu mic”) si a devenit o obisnuintă („ asa am pomenit”), lipsită de orice semnificatie si ritual(Dărmănesti, Vlădeni, 2008).
Principalul obiect simbolic al obiceiului este plugul, frumos împodobit, la fel ca si caii care îl trag („ La Adînca, până în 1993 în locul plugului a apărut un tractor frumos împodobit, mergând pe stradă fără să aibă plug cu el, încît se închinau femeile mai în vârstă”că văd o asemenea minunătie).
Ceremonialul, extrem de simplu si fără semnificatii (nu am pomenit să mai tragă brazdă, zic câteva urări si apoi asteaptă să fie ospătati sau să primească bani” ), aduce în atentie străvechi obiceiuri legate de perpetuarea si regenerarea lumii vegetale.
Plugusorul, practicat până acum două decenii în toate satele de pe vale, reprezenta prima manifestare reprezentativă. Reuniti în grupuri de 3-5 persoane, în ziua de 31 decembrie după ora 10, ceata de băieti, avînd cu ei buhai, bice, clopotei, luau la rând casele satului, spunînd urări de belsug gazdelor. Textul plugusorului este un adevărat imn în versuri închinat agricultorilor.
În zona noastră, jocurile cu măsti cunoscute sub numele de căluti23 sunt reprezentate de capră24 si urîti. La Ursei, Visinesti, Valea Lungă, jocul caprei, încă prezent, reprezintă mai mult un dans frenetic, care se execută de sute de ori în fiecare casă colindată, fiind un mesager al fertilitătii si fecunditătii (lipseste mesajul textului, tot mai mult simplificat si fără semnificatii). În Moreni capra apare după Ignat, fiind practicată de tineri veniti de la sute de km (în 2008 din Vrancea) sau din alte zone etnografice(Moroieni de Dâmbovita).
La Ursei, acum câteva decenii apăreau urîtii, cu scopul de a crea buna dispozitie între vecini. Lunînd cojoace si căciuli întoarse, improvizînd versuri licentioase, urîtii mergeau de obicei la casele familiilor tinere, acolo unde se sărbătorea Revelionul. Urîtii făceau tot felul de sotii si ghidusii, găsind solutii ad-hoc pentru a crea buna dispozitie în bucătărie sau în tindă, afară sau în casă.  În noaptea Revelionului, în ziua Sf. Vasile, la Iedera si Caragiale „ vine Vasilca”. Grupuri de tigani, cu o recuzită adecvată(din care în ultimii 20 de ani a dispărut capul de porc frumos împodobit), colindă satele prezentînd peripetiile porcului sacrificat.
La biserică, bătrînii si femeile ascultă slujba Sf. Vasile. Tăranii cred că Sf. Vasile este tânăr si chefliu. Îi arde de petrecere pentru că este primul din an. Probabil acesta este motivul lipsei tinerilor de la slujbă. Începe un an nou cu sperantă si cu iubire.
Sărbătorile de iarnă nu s-au terminat încă. Vine Bobotează si orice sărbătoare începe din Ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogătie. Multe obiceiuri25 s-au pierdut, Boboteaza rămînînd cu sfintirea apelor26. Se face aghiazma mare la apă „ în gârla Bezdedelului”, „ între gîrle la Colanda”, la fîntîna din curtea bisericii, în găletile cu apă aduse de oameni. Oamenii iau aghiazmă, îsi stropesc gospodăria si păstrează ce-a mai rămas. Acum se curătă lumea de tot ce nu e curat. La această festivitate extrem de importantă pentru viata spirituală a crestinilor participă multi membrii ai comunitătii ortodoxe, majoritate absolută în zonă. La Bobotează frigul atinge puncte extreme dar „ Sfântul Ion botează gerul”, asa că frigul se mai înmoaie. Ioan (Ion) este unul dintre cele mai comune nume la români. Patronul spiritual al celor care poartă acest prenume este Sf. Ioan Botezătorul care se serbează în 7 ianuarie.
„ Iordănitul” cu o puternică manifestare la Iedera, obicei păstrat si la Caragiale, Ghirdoveni, Vlădeni, este un obicei în care crestinismul se îmbină cu obiceiul bucuriei bahice a tinerilor. Pierderea credintei în vremea comunismului a făcut ca evolutia obiceiului Iordănitului26 să- si piardă semnificatia, preotul fiind tot mai putin consultat de către cetele de flăcăi. Cresterea populatiei a făcut ca numărul cetelor să sporească, preotii oferind pentru iordănit doar două cădelnite. Atunci rudarii si-au făcut cădelnite, au plecat cu Iordănitul luând prin surprindere comunitatea. În felul acesta se poate vdea deplasarea în spatiu geografic a obiceiului spre Colobasi si Tisa, în conditiile simplificării la maxim a obiceiului.
Cu Iordănitul obiceiurile de iarnă s-au terminat pentru omul de azi ce locuieste la sat. Bătrînele mai cinstesc mosii de iarnă, pomenindu-le numele la slujbă si făcîndu-le pomeni, atât în bisericile satului dar si în cele din Moreni.
Cum românul e destul de receptiv la nou si suficient de curios din fire, a adoptat fără prea mare rezerve o nouă sărbătoare – fie ea si de import! - chiar dacă Sf. Valentin înseamnă mai degrabă comert si distractie. Asadar de Sf. Valentin – transformat în
Zeu al îndrăgostitilor – tot românul cheltuieste si se gheftuieste.
Ca un răspuns semnificativ national, de vreo 10 ani a fost reinventat Dragobetele(„ mama îmi povestea de Dragobete dar nu mai stiu nimic, chiar dacă am depăsit 80 de ani”), sărbătoare considerată Cap de Primăvară. Omul a scăpat de teama iernii, a noptii care tot punea stăpînire pe lume. Soarele străluceste iarăsi, florile apar la marginea pădurii, sărbătorile iernii vor reveni peste câteva luni, atunci când timpul ca parcurge un cerc complet. Si astfel cercul sărbătorilor cu dată fixă se va închide.
Sărbătorile de iarnă se pierd pentru că trăim alte momente ale dezvoltării omenirii. Uneori nu mai întelegem, când întelegerea lasă de dorit, ne rămâne respectul. Există oameni care păzesc sărbătorile. Cât si cum pot. Pierderile sunt enorme, dar a mai rămas destul. Să refuzi schimbarea ar fi o sminteală. Mai important decît să te opui schimbărilor si uitării este să găsesti un mod eficient de a exploata cea mai rămas. Stoica Urseanu .